Generation gap

Aș urla din toți rărunchii să vă duceți dracu toți. Pentru că ne-ați vândut la ruși înainte să ne naștem. Pentru că ați girat prin supunere, resemnare și îndobitocire generală un regim care a distrus valorile poporului român. Intelectualii au putrezit în închisori în timp ce parveniții au pus mâna pe cârma țării, încurajând mita, sperțul, lenea și mâna întinsă la stat. Pentru că ați crescut la rândul vostru n jeguri de copii care acum ne sunt părinți și în virtutea educației pe care au primit-o sunt și ei acum în stradă sau indignați privesc la televizor protestele din zilele acestea. Și nu strigă jos corupția ci susțin în continuare un regim socialist care cândva le-a dat voie și lor să fure. Pentru că i-ați învățat să se resemneze, să nu-și filtreze informația prin logica proprie ci să o ia de-a gata. Pentru că i-ați educat în spiritul <<capului plecat pe care sabia nu-l taie>>. Continue reading

Advertisements

Nu am văzut de-a lungul istoriei războaie în care după prima victorie soldații să adoarmă în front și nici guvern de pușcăriabili care să se lase înduplecat de câteva mii de oameni care urlă treziți tardiv din somn <<Jos Corupția>> și <<Spunem NU Legii Amnistiei>>. Între <<În sfârșit PSD a început să guverneze țara>> și <<Hoții au pus stăpânire peste România>>, asistăm la un proces colectiv, la nivel global, de distrugere în masă. Rămân la părerea că nefericitul crematoriu adhoc din noiembrie 2015 a fost șansa de care PSD a profitat din plin ca să se instaleze la timona țării.

Un scurt remember: În urmă cu un an și două luni tinerii ieșeau în stradă în urma incendiului din #Colectiv reușind ca după câteva zile de protest să schimbe un guvern. Au strigat Victorie!!… și au plecat acasă liniștiți. A fost cea mai mare favoare pe care poporul român o putea face PSD-ului. A urmat guvernarea tehnocrată, vindecarea frustrărilor în dulcea beatitudine a victoriei din noiembrie 2015, pentru ca la mai puțin de un an, aceeași formațiune politică să plece în cursa electorală cu un scor zdrobitor în sondaje și să câștige alegerile. După un an și două luni și două campanii electorale mai târziu, aceeași guvernare face și desface legi. Ne-am trezit din somn și nu ne place. Istoria pare să se repete dar tot ea ne învață că lupta împotriva corupției este permanentă și victoria finală se decide întotdeauna după numărătoarea votului.

În loc de concluzie:
– Au ieșit tinerii din nou în stradă, alții ard sau se îneacă cu fum prin cluburi care funcționează fără autorizații.
– Vor urma și alte grozăvii cel puțin la fel de dezgustătoare.
– Urmează un lung șir de contracte cu încredințare directă întru buna desfășurare a jafului național, care ne va indigna mai mult sau mai puțin, depinzând în mod direct de felul în care subiectul este mediatizat în massmedia.
– Prea multă democrație distruge democrația.
– Vom ajunge cu toții să ne fie dor de Băsescu, Boc și camarila.
– Mie, personal, îmi e dor de Băsescu, Boc și camarila.
– Nici pe plan european/mondial lucrurile nu stau prea bine.
– Vă recomand <<Uragan deasupra Europei>>. Istoria se repetă.
– Un popor care nu-și cunoaște și nu-și înțelege trecutul, nu-și poate construi viitorul.
– Vine primăvara și la vară o să fie cald.

Între resemnare și indignare zic… Ce ne mai place a jeli consecințele faptelor noastre.

Cronica unei morți așteptate

Am spus adio. Ți-am împachetat cenușa și am aruncat-o în valurile Dunării. În spuma lor ți-am revăzut neputința, ardoarea și patima unei vieții însingurate. Singur ai vrut să mori, departe de toți cei ce te iubeau. Și-asa te-ai dus. La fel de singur precum întunericul nopții. Doar stelele au rămas să te vegheze, să-ți urmărească pașii prin nesfârșita galaxie. Acolo doar îngerii mai ridică odă creatorului.  Continue reading

Isteria NU salvează România!

Tags

,

Trăim intens, dar trăim degeaba! De două zile opinia publică regurgitează empatie și solidaritate. În cel mai ipocrit mod posibil. Subiectul (de aceast dată): nefericitul eveniment din Colectiv. Au fost și altele și vor mai fi. Shit happens!

Avem prostul obicei să transformăm evenimentele în isterie. Media durigă subiectul Colectiv ( cu ”haștag” dacă se poate) precum purceaua curcubăta. Continue reading

Atinge-mă ușor. Sunt mii de clipe între noi. Se rotesc abstract în universul nostru mort și-apoi devin eternitate. Acolo unde doar salcâmii înfloresc în miez de iarnă iar soarele răsare la apus. Acolo unde nu mai ești, dar este tot ceea ce tu ai însemnat vreodată;

Ascultă`mă indiferent. În ochii tăi se pierd cuvintele. Poemul se sfârșește în scurt timp iar ludicul va pune stăpânire. Ființa umană se pierde în nemurire cu tot cu gânduri și tristețe. Preludiu pentru starea de asediu. Crematoriul sufletelor arde la foc mocnit;

Vorbește-mi în șoaptă. Și-apoi strigă către cei ce nu te vor auzi niciodată. Strigă-le dezamăgirea, deșertăciunea, chipul tău și apoi vorbește-le și lor despre nimic. Acel nimic frumos al timpurilor noastre. S-a dus și s-a pierdut. Reflexie ciudată, ai plecat puțin să mori…

Am intors pagina. O noua lume parea sa prinda contur sub ochii mei. Penita alerga cu o viteza frenetica, iar sunetul hartiei scrijelite rasuna in linistea noptii. I`am dat lunii sa citeasca pentru ca mai apoi cerul sa verse lacrimi peste cerneala abia uscata. Intr`un final, cand a ajuns si soarele sa vada, acel tot ce`l plamadisem la sanul noptii parfumate a disparut. Usoare urme de albastru colorau in degradeu un colt de celuloza alba, aproape descompusa.

S`a topit. Regatul meu cu feti frumosi si Ilene Consanzene a trait precum un fluture. Nici mai mult nici mai putin. Si poate nici macar cu aceeasi intensitate.

Am luat din nou penita. Stiam sa desenez. Sa conturez cu litere Basmul de cu o noapte inainte, dar atunci nici luna si nici cerul nu au mai vrut sa vada. Nici soarele nu a mai fost curios. A fost momentul in care am incetat ca sa mai scriu despre trecut.

Un weekend însorit de toamnă

Tags

, ,

Dacă ar fi să povestesc cel mai tare eveniment din acest weekend, nici nu aş şti ce să aleg. O demisie cu ecouri politice, la vârf de spital municipal? Hunedoara, evident! O debarcare binemeritată la vârf de organizaţie municipală a unui fost partid de guvernământ… cu multe cancan-uri şi jocuri de culise în spate? Bolnavul închipuit pierde şi şefia PDL Deva. O secerare a pionilor din legislativele locale? Pe motiv de disciplină de partid, Dom`le! Sau o acţiune cu o mare încărcătură spirituală, realizată la iniţiativa societăţii civile? Alexandra Flavia Marcu, prima „Premiantă fără Premii”. Continue reading

Delir… la -2 grade

Tags

, ,

Instinctiv am urât întotodeauna comunismul şi pe cei care ne-au vândut pe noi (generaţia 20+) la ruşi, înainte de a ne naşte. Şi am fost mereu de părere că regimul comunist a fost una dintre cele două mari năpaste abătute peste poporul român. Cea de-a doua nu am de gând să o pomenesc, pentru că nu vreau să-mi pun „popimea”, din nou, în cap. Continue reading

Iluzie de toamnă

Când plânge totul în jurul tău, tu unde eşti? În ce colţ uitat de anotimpul nostalgic ce s-a abătut peste oraşul meu? E ceaţă şi parcă, printre toate visele încă mai răzbate o rază… o rază pală de lumină. Un colţ de rai pare să se arate undeva după o ramură dezgolită de frumuseţea primăverii. Dar nu….era doar o iluzie. Un fel de fata morgana tomnatecă, tristă şi abătută precum anotimpul de afară. Iluzie e totul şi toate iluzile s-au spulberat. Ador sinistrul din viaţa mea, pentru că uneori naşte frumosul.

Sclipiri palide răbufnesc cu fiecare clipă ce se stinge. De după fereastră se arată şi prinţul meu, şi nu e pe cal alb. Zboară cu aripi de foc şi pârjoleşte totul în jur. Şi frunzele cad ruginite la pământ. Iar cerul îşi plânge lacrimile reci. Băltesc singure pe caldarâmul cenuşiu. E toamnă. E toamnă din nou… Ecoul răsună, pe creste de munţi, în văi şi prin neantul speranţelor uitate într-un sertar din biblioteca veche. Se aşterne praful, gros şi înecăcios… bacovian. Frumoasă e tristeţea când o împarţi cu tine însuţi.

Repet cu înverşunare că afară nu e toamnă. Şi cred că amăgirea îmi crează o lume ideală. O lumea a mea, unde mereu e înorat. Dar plouă primăvăratec şi nu cu ropote ritmice ce-mi sună a marş funerar. De fapt să-mi fie melodia sfântă? Un imn, o odă pentru martirul din fiecare dintre noi. Martirul din tine, căzut în bătălia cu iubirea? Ce trişti îţi sunt şi ţie ochii… albastrul pur s-a transformat în cenuşiu închis….ca o furtună în largul mării. Uneori vedeam tornade. Acum nu ţi-i mai văd deloc. E ceaţă şi de aceea te-ai rătăcit de mine. Sau poate fumul e de vină. Nu te mai văd. În schimb te chem, te aud, te simt…dar nu mai eşti…iar asta pentru că e toamnă.